Cum amenajăm o cameră cu „înălțime”
[:ro]Deoarece ies din tiparul celor mai des întâlnite, camerele cu tavan înalt pot fi percepute ca disproporţionate şi amenajarea lor poate părea a fi o provocare mai mare decât amenajarea celorlalte. Totul e, însă, o chestiune de perspectivă. O cameră cu tavan înalt este, fără îndoială, mai spaţioasă şi poate chiar mai luminoasă, având ferestrele mai înalte, mai generoase, concepute pe măsura înălţimii pereţilor, iar luminozitatea şi spaţiul nu sunt considerate probleme care ar trebui rezolvate, ba chiar sunt căutate, ca elemente dezirabile prin care poate fi îmbunătăţit aspectul unui anumit spaţiu şi prin care poate fi crescut confortul celor care folosesc acel spaţiu.
Odată lămurit că o cameră înaltă nu este nici pe departe o problemă, rămâne totuşi să vedem care sunt câteva dintre opţiunile la îndemână pentru a o putea amenaja eficient.
Înălţimea ar trebui să fie reflectată de cât mai multe dintre elementele ce ţin de înălţimea camerei, iar dacă pereţii sunt înalţi, dar tâmplăria este una relativ comună, standard, nu ar strica să se jongleze puţin cu dimensiunile lor. O idee ar fi să li se amplifice dimensiunile încadrându-le cu rame suplimentare, care să fie aplicate pe perete, în jurul celor reale. Aceste contururi pot fi realizate din lemn sau chiar pictate direct pe perete. Ajută la echilibrarea regimului de înălţime şi lucrările de artă de mari dimensiuni, poze, postere, print-uri pe materiale speciale sau chiar tablourile pictate. La fel de utilă s-ar putea dovedi zugrăvirea tavanului într-o nuanţă mai închisă, diferită de cea folosită pentru pereţii camerei sau crearea unui accent wall.
În amenajarea unei camere foarte spaţioase, aşa cum sunt cele cu tavan înalt, trebuie lucrat ceva mai mult la crearea senzaţiei de intimitate. Un mediu bine aerisit şi luminos este de dorit, dar densitatea elementelor pe care le conţine trebuie să fie destul de bine controlată pentru a nu permite acestui spaţiu să devină copleşitor prin amploarea lui. Corpurile de iluminat mari, suspendate şi coborâte suficient de jos, pot oferi un punct de sprijin pentru privire, făcând ca spaţiul să nu mai fie resimţit ca inconfortabil, gol, rece şi poate chiar intimidant.
Este, de asemenea, recomandat ca o astfel de cameră să conţină mai multe nivele. Mai exact, dispunerea elementelor folosite în amenajarea ei nu ar trebui să se oprească la un nivelul unui orizont linear, ci ar trebui găsite soluţii pentru a crea puncte de interes în zone aflate la înălţimi diferite. Obiectele de artă sunt întotdeauna o soluţie, dar la fel de bine ar putea funcţiona plasarea câtorva rafturi sau poate chiar a unei biblioteci înalte.
Putem discuta de mai multe nivele si din alt punct de vedere: putem creea „pe inalime” zone diferite pentru acivitati diferite. De exemplu amplasarea unui spatiu de lucru, a unui spatiu de relaxare sau chiar pozitionarea patului.
Dat fiind că spaţiul există din belşug, o astfel de cameră permite folosirea elementelor oversize, care sunt întotdeauna un punc de impact şi au o interesantă încărcătură dramatică. Elemente de dimensiuni intenţionat disproporţionate s-ar putea dovedi ideale.
Sursa foto: www.pinterest.com[:]