Camera copilului – Idei de amenajare
[:ro]Chiar dacă amenajarea camerei copilului este o treabă pentru adulţi, aceştia nu ar trebui să se ia mult prea în serios atunci când se ocupă de această sarcină. Mult mai serios ar trebui să privească dorinţele şi nevoile copilului pentru care vor amenaja respectiva cameră. Ascultând cu atenţie ce îşi doreşte, ar putea obţine câteva idei extrem de utile care să îi ghideze.
Este important ca amenajarea să fie astfel făcută încât să nu pună în niciun fel în pericol sănătatea celui care e de presupus că va petrece cel mai mult timp acolo. Mobilierul trebuie, în acest sens, să aibă, pe cât posibil, un design fără prea multe unghiuri contondente, materialele folosite trebuie să fie rezistente, dar nu neapărat grele şi rigide, texturile să fie alese astfel astfel încât să se evite riscul de a provoca alergii, iritaţii ş.a.m.d. Totuşi, dincolo de toate aceste precauţii, nu sunt de neglijat nici aspectele ce ţin de atmosfera camerei, ori la acest nivel, impactul decisiv ar trebui să-l aibă dorinţele copilului.
Camera creată pentru el poate fi gândită de adulţi ca una „de poveste”, cu condiţia ca povestea să fie una pe gustul micuţului şi aproape de sensibilitatea lui. Nu trebuie să ni se pară surprinzător că nu e impresionat de basmele clasice cu zmei şi fii de împărat şi că, în schimb, imaginarul lui e populat de supereroi, de gadget-uri şi tehnologie. Pentru a-i oferi confortul de care are nevoie şi pentru a-l bucura realmente este important să înţelegem şi să reuşim să ne adaptăm cât mai bine sensibilităţii sale, elementelor cu care rezonează. Numai aşa camera pe care i-o creăm va putea avea asupra lui efectul dorit. Si ce efect urmărim, în fond?
Vom vrea, probabil, să fie dinamic, să nu devină imposibil de dezlipit din faţa calculatorului, or pentru asta, ar trebui să-i amenajăm un spaţiu care să-i ofere cât mai multe orportunităţi pentru a desfăşura activităţile care-i plac: un leagăn interior, pereţi pe care să poată desena sau chiar pe care să se poată căţăra asemeni Omului Păianjen.
Majoritatea copiilor adoră locurile unde să se poată ascunde, de tip fortăreaţă, dar nu numai, de ce nu ar fi zona în care doarme un astfel de spaţiu, un cort, o mașină sau o căsuţă în copac?
Biroul unde am vrea să-şi facă temele ar putea fi acel sector din cameră asociat în general cu proiecte care să-i stimuleze curiozitatea şi creativitatea, o staţie de lucru la care să se aşeze mereu cu entuziasm. Ar putea avea, în apropierea lui, o mini-expoziţie cu proiectele pe care le-a realizat şi care-i sunt dragi: imagini de când a urcat prima dată pe munte, desene reuşite, premii de la concursurile la care participat, colecţiile la care ţine etc.
Este important să se deprindă cu disciplina şi să fie obişnuit să păstreze, cât de cât ordinea, dar e puţin probabil să procedeze astfel dacă i se impune şi nu se găsesc soluţii stimulante. În rândul acestor soluţii ar putea fi încadrate spaţiile de depozitare ingenios concepute. Poate nu este dornic să-şi strângă jucăriile de pluş din cameră, dar ştiind că locul unde se adună animale din mai toate speciile se numeşte grdină zoologică, o va face.
Amenajarea camerei copilului poate fi o provocare serioasă, dar abordată cu flexibilitate şi cu deschidere spre înţelegerea nevoilor şi dorinţelor lui, s-ar putea dovedi mult mai puţin dificilă decât părea iniţial.
Sursa foto: www.pinterest.com[:]